sâmbătă, 16 august 2025

DUMINICA A XX-A DE PESTE AN (C)

 


Tema

Să îl alegem mereu pe Isus

 Obiect

Se poate folosi ceva care să delimiteze unii copii de alții (șfoară, bandă adezivă etc.)

 EVANGHELIA

 Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 12,49-53

În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: "Foc Sam venit să arunc pe pământ şi ce altceva vreau decât să se aprindă! 50 Am să fiu botezat cu un botez şi cât sunt de preocupat până se va împlini! 51 Credeţi că am venit să aduc pace pe pământ? Nicidecum, vă spun, ci dezbinare. 52 Căci, de acum înainte, cinci dintr-o casă vor fi dezbinaţi: trei împotriva a doi şi doi împotriva a trei. 53 Vor fi dezbinaţi tatăl împotriva fiului şi fiul împotriva tatălui; mama împotriva fiicei şi fiica împotriva mamei; soacra împotriva nurorii sale şi nora împotriva soacrei".

Cuvântul Domnului

 ÎNVĂȚĂTURA

 Când eram la școală, materia mea preferată era pauza. Atunci puteam ieși afară și să ne jucăm! De multe ori jucam un joc care necesita împărțirea clasei în două echipe. Existau diferite modalități de a ne împărți în echipe. Uneori ne aliniam și ne numerotam, „1-2-1-2-1-2”, iar cei de la „1” erau într-o echipă, și cei de la „2” în cealaltă.

 În viața noastră de zi cu zi, suntem adesea împărțiți în grupuri diferite. Putem fi împărțiți după înălțime, după vârstă, după culoarea părului sau după ce ne place și ce nu. Vom pune o bucată de șfoară pe podea și vom încerca mai multe modalități diferite de a ne împărți în două grupuri. (Puteți adapta următoarele opțiuni pentru a se potrivi propriei situații.)

Ce aromă de înghețată vă place mai mult, vanilie sau ciocolată? Dacă îți place mai mult înghețata de vanilie, stai de partea asta a liniei (arată spre o parte) și dacă îți place mai mult ciocolata, stai de partea asta. (arată spre cealaltă parte) Foarte bine! Suntem aproape egal împărțiți în privința acestei întrebări.

 Îți place mai mult fotbalul sau baschetul?

 Ce fel de muzică îți place? Rock sau hip-hop? Dacă îți place mai mult muzica rock, stai de partea asta a liniei și dacă îți place mai mult hip-hopul, stai de partea asta (se poate continua și cu alte întrebări).

 După cum vezi, nu gândim cu toții la fel sau nu ne plac aceleași lucruri, nu-i așa? Odată, Isus a spus că va fi cauza dezbinării printre oameni. Ce a vrut să spună? A vrut să spună că, deși a venit să moară pe cruce pentru a salva întreaga lume, vor fi unii care nu vor crede. El voia ca toți să-i urmeze învățăturile și să fie în echipa lui, dar știa că nu va fi așa. Vor fi unii care îl vor urma și alții care nu.

 Dacă v-aș spune: „Toți cei care vor să-l urmeze pe Isus să vină și să stea de partea asta a liniei”, sunt sigur că toți cei de aici ar veni și s-ar opri de partea asta a liniei. Asta l-ar face fericit pe Isus, dar, din păcate, nu se întâmplă întotdeauna așa. Sunt unii care îl urmează pe Isus și sunt unii care nu. Asta îl întristează foarte mult pe Isus și ne întristează și pe noi. De aceea ar trebui să le spunem și altora vestea bună că Isus îi iubește și să ne rugăm ca și ei să aleagă să-l urmeze.

 Alegerea cea mai importantă din viață este aceasta: „cu binele sau cu răul?”, sau mai exact, „cu Isus sau împotriva lui Isus?”

 Isus este persoana cea mai iubită și cea mai urâtă, cea mai binecuvântată și cea mai blestemată.

Când s-a născut, în jurul ieslei erau două tabere: sunt alături de el păstorii, magii etc., dar alături de el sunt și Irod și sfetnicii lui.

 Când a fost prezentat la templu, Simeon a spus: „Acest copil este pus spre căderea și spre ridicarea multora: va fi semn de contradicție pentru a descoperi gândurile secrete ale inimilor”.

Când Isus predica, unii îl ascultau cu iubire, alții căutau să-l omoare.

Când Isus a fost răstignit, unii i-au demonstrat iubirea lor, alții toată ura lor.

Chiar și în jurul ucenicilor lui Isus s-au format două tabere: ucenicii care primeau cu iubire evanghelia și persecutorii care o refuzau, și care, deseori, erau cei mai mulți. Așa a fost și cu profeții (cf. Ieremia în prima lectură), cu Ioan Botezătorul, cu apostolii, cu sfântul Ștefan, cu martirii până în zilele noastre.

 Dar de ce sunt persecutați Isus și cei care îl urmează, care predică iubirea?

Medicul divin face operații.

Isus este eliberator: pentru a-i elibera pe cei oprimați, trebuie să lupte împotriva agresorilor.

Isus este iubire: dacă inima noastră este bolnavă de ură, el trebuie să dezrădăcineze răul.

Isus este adevărul: dacă mintea noastră este bolnavă de eroare, trebuie să o opereze.

Isus este bunătatea: dacă viața noastră este bolnavă de egoism, el trebuie să o opereze.

Așa ne ajută să ne vindecăm, așa vindecă omenirea.

Isus aduce, ca să spunem așa, războiul, ca să domnească numai el și să domnească adevărata pace.

Isus a venit pentru a aduce focul Duhului Sfânt și vrea să planteze iubirea, adevărul, pacea, bunătatea în inimile noastre și în lume, vrea să ardă ura, greșeala, răutatea, războiul.

Dacă vrem o lume mai bună, trebuie să ne hotărâm o dată pentru totdeauna, chiar cu prețul unor sacrificii, să fim de partea lui Isus.

 Într-o zi, un negru s-a prezentat la un misionar pentru a cere puțină făină. Bunul preot i-a dat o oarecare cantitate într-un vas.

Întors la colibă, negrul a găsit în mână o monedă de argint. A doua zi, s-a dus la misiune pentru a spune:

– Părinte, toată noaptea n-am putut avea nici un minut de somn. În mine este un om bun și unul rău. Omul bun spunea: moneda găsită în mână nu este a ta, trebuie să o duci stăpânului. Cel rău spunea: stăpânul ți-a dat totul: vasul, făina și banul. Păstrează și banul și cumpără țuică. Pentru a redobândi pacea lui Isus, îți aduc înapoi banul.

 Isuse, te iubim și vrem să te urmăm zi de zi. Ajută-ne să le spunem și altora că tu îi iubești și că ai murit pentru ei, pentru ca și ei să aleagă să te urmeze. Amin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu