vineri, 25 aprilie 2025

DUMINICA A II-A A PAȘTELUI

 


Tema

Apostolul Toma se îndoiește de învierea Domnului

 Obiect

Un act de identitate

 EVANGHELIA

 Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 20,19-31

În seara aceleiaşi zile, prima a săptămânii, deşi uşile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: "Pace vouă!" 20 Zicând aceasta, le-a arătat mâinile şi coasta. Discipolii s-au bucurat văzându-l pe Domnul. 21 Atunci, Isus le-a zis din nou: "Pace vouă! Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi". 22 Şi, spunând aceasta, a suflat asupra lor şi le-a zis: "Primiţi-l pe Duhul Sfânt! 23 Cărora le veţi ierta păcatele, le vor fi iertate; cărora le veţi ţine, le vor fi ţinute". 24 Însă Toma, unul dintre cei doisprezece, cel numit "Geamănul", nu era cu ei când a venit Isus. 25 Aşadar, ceilalţi discipoli i-au spus: "L-am văzut pe Domnul!" Dar el le-a zis: "Dacă nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor şi nu-mi voi pune degetul în semnul cuielor şi nu-mi voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede". 26 După opt zile, discipolii lui erau iarăşi înăuntru, iar Toma era împreună cu ei. Isus a venit, deşi uşile erau încuiate, a stat în mijlocul lor şi a zis: "Pace vouă!" 27 Apoi i-a spus lui Toma: "Adu-ţi degetul tău aici: iată mâinile mele! Adu-ţi mâna şi pune-o în coasta mea şi nu fi necredincios, ci credincios!" 28 Toma a răspuns şi i-a zis: "Domnul meu şi Dumnezeul meu!" 29 Isus i-a spus: "Pentru că m-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei care nu au văzut şi au crezut!" 30 Isus a mai făcut înaintea discipolilor şi multe alte semne, care nu sunt scrise în cartea aceasta. 31 Acestea însă au fost scrise ca să credeţi că Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu şi, crezând, să aveţi viaţă în numele lui.

Cuvântul Domnului

 ÎNVĂȚĂTURA

 Ți-a cerut cineva vreodată să te identifici? Adică să spui cine ești? Cei începând cu vârsta de 14 ani sunt obligați să aibă un act de identitate, deoarece atunci când ți se cere să te identifici trebuie să arăți un act de identitate, ca să vadă acea persoană că ești tu într-adevăr.

Pot exista diverse momente când ți se va cere un act de identitate. Este posibil să ai nevoie de un act de identitate cu fotografie pentru când te oprește poliția pe stradă. Ți se cere un act de identitate atunci când mergi la bancă sau pleci într-o altă țară. De aceea trebuie să avem asupra noastră un act de identitate.

 În duminica în care Isus a înviat din mormânt, s-a arătat unui grup de ucenici ai săi. Unul dintre ucenici, pe nume Toma, nu era cu ei. Când ucenicii i-au spus lui Toma că l-au văzut pe Isus și că este viu, Toma a spus: „Dacă nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor şi nu-mi voi pune degetul în semnul cuielor şi nu-mi voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede.”

 O săptămână mai târziu, Isus li s-a arătat din nou ucenicilor săi. De data aceasta, Toma era acolo. Isus i-a spus lui Toma: „Adu-ţi degetul tău aici: iată mâinile mele! Adu-ţi mâna şi pune-o în coasta mea şi nu fi necredincios, ci credincios!” Atunci Toma a crezut!

 Mulți oameni astăzi nu vor să creadă că Isus a înviat cu adevărat din mormânt pentru că nu l-au văzut cu ochii lor. Ei vor „dovada identității” înainte de a crede. Isus a spus: „Fericiți sunt cei ce n-au văzut și totuși au crezut.”

 Dar noi? Avem nevoie de o „dovada identității” înainte de a crede în Isus sau acceptăm toate despre Isus prin credință?

 Apostolii se bucură pentru că îl văd pe Domnul înviat. Toma este trist pentru că nu crede.

Dragi copii, unde este acum Isus înviat? Cu umanitatea sa, trăiește la dreapta lui Dumnezeu și este prezent activ în Biserica sa.

 Ce daruri trimite Bisericii? Duhul Sfânt, iertarea păcatelor, pacea, bucuria, puterea misionară.

Atât de mari și numeroase sunt darurile lui Isus cel înviat, încât vom acorda 50 de zile, până la Rusalii, pentru a le gusta.

Ce ne învață Toma astăzi?

Ne învață să credem în Isus cel viu și activ în Biserică, chiar fără să îl vedem. Neîncrederea sa inițială trebuie să vindece credința noastră slabă.

Trebuie să credem că Isus înviat trăiește și lucrează în Biserică, în Euharistie, în apostoli, episcopi, preoți, în Biblie, în sacramente.

Desigur, trebuie să avem credință și iubire pentru a-l întâlni și vedea pe Isus în viață:

- credință în cuvântul său mărturisit de apostoli,

- iubire plină de adorație și recunoștință pentru persoana sa.

Fericiți cei care cred și trăiesc cu el chiar fără să-l vadă.

 Chiar dacă deseori este greu, credința este necesară.

 Șeful a hotărât:

– Să mergem să instalăm circul aproape de marele oraș, pentru a-i înveseli pe locuitori, pentru a-i face pe copii să râdă.

Spre seară au început lucrările.

Însă noaptea a izbucnit un incendiu teribil. Toți se înghesuiau să-l stingă. În acest mare amalgam de artiști, de slujitori și de animale speriate, probabil că cel care făcea cel mai puțin dintre toți, deși alerga ici și acolo, era micul clovn.

Atunci, patronul a poruncit:

– Fugi imediat în oraș și cere ajutor!

Clovnul a alergat de să-și piardă răsuflarea.

Ajuns în oraș, a strigat cât l-au ținut puterile:

– Foc!... Foc!... Veniți toți să stingeți focul de la circ!

S-au deschis câteva ferestre, se aude un zgomot tot mai intens; cineva a coborât în drum. Văzându-l pe sărmanul clovn care striga disperat, toți au început să râdă – și cine nu râde în fața unui clovn care o face pe seriosul?

Au spus:

– Ce glumă mai e și asta?

S-au închis geamurile și ușile și liniștea a coborât din nou peste oraș. Numai strigătul insistent al clovnului rupe tăcerea nopții. Încet, încet, unii au început să se gândească la faptul că ar putea fi adevărat ce spune clovnul și merg să dea o mână de ajutor, dar acum circul era distrus aproape în întregime. Așa, locuitorii marelui oraș și, mai ales, copiii lor nu vor putea să se bucure deloc de spectacolul cel mai frumos din lume.

 Tată ceresc, îți mulțumim că ți-ai trimis fiul să moară pe cruce pentru păcatele noastre. Ajută-ne să acceptăm prin credință că Isus a înviat din mormânt și că este viu. Amin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu