Temă
A
ierta și a fi iertat.
Obiect
O bancnotă
de 5 lei, o inimă din hârtie plastifiată, marker lavabil care contrastează cu
inima, un bol mic cu apă și săpun sau șervețele umede.
EVANGHELIA
Citire din Evanghelia Domnului nostru
Isus Cristos după sfântul Matei 5,17-37
În
acel timp, Isus îi învăţa pe discipolii săi, zicând: "Să nu socotiţi că am
venit să desfiinţez Legea sau Profeţii! Nu am venit să desfiinţez, ci să
împlinesc. 18 Căci, adevăr vă spun, mai înainte de a trece cerul şi pământul,
nicio iotă şi nicio linioară nu va trece din Lege, până ce nu se vor împlini
toate. 19 Aşadar, cel care va încălca una dintre aceste porunci mai mici şi-i
va învăţa astfel pe oameni, va fi numit cel mai mic în împărăţia cerurilor. Dar
dacă cineva le va împlini şi va învăţa astfel, acesta va fi numit mare în
împărăţia cerurilor. 20 Căci vă spun: dacă dreptatea voastră nu o va întrece cu
mult pe cea a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia
cerurilor. 21 Aţi auzit că s-a spus celor din vechime: «Să nu ucizi!» Dacă
cineva comite o crimă, va fi condamnat la judecată. 22 Dar eu vă spun că
oricine se mânie pe fratele său va fi condamnat la judecată. Dacă cineva îi
spune fratelui său «prostule!», va fi condamnat de Sinedriu. Dacă cineva îi
spune «nebunule!», va fi condamnat la focul Gheenei. 23 Aşadar, dacă îţi aduci
darul la altar şi acolo îţi aminteşti că fratele tău are ceva împotriva ta, 24
lasă acolo, darul tău, în faţa altarului, du-te, împacă-te mai întâi cu fratele
tău şi apoi, venind, oferă-ţi darul! 25 Pune-te de acord cu duşmanul tău
repede, cât timp mai eşti cu el pe drum, ca nu cumva duşmanul să te dea pe mâna
judecătorului, iar judecătorul gardianului şi să fii aruncat în închisoare! 26
Adevăr îţi spun, nu vei ieşi de acolo până când nu vei fi restituit ultimul
ban. 27 Aţi auzit că s-a spus: «Să nu comiţi adulter!» 28 Eu însă vă spun că
oricine priveşte o femeie dorind-o a şi comis adulter cu ea în inima lui. 29
Dacă ochiul tău drept te scandalizează, scoate-l şi aruncă-l de la tine, căci
este mai bine pentru tine să piară unul dintre membrele tale decât să-ţi fie
aruncat în Gheenă tot trupul! 30 Şi, dacă mâna dreaptă te scandalizează, taie-o
şi arunc-o de la tine, pentru că este mai bine pentru tine ca să piară unul
dintre membrele tale, decât tot trupul tău să ajungă în Gheenă! 31 S-a spus:
«Dacă cineva îşi lasă femeia, să-i dea act de despărţire!» 32 Eu însă vă spun:
oricine îşi lasă femeia, în afară de caz de desfrânare, o face să comită
adulter şi oricine se căsătoreşte cu una lăsată, comite adulter. 33 Din nou aţi
mai auzit că s-a spus celor din vechime: «Să nu faci jurământ fals, ci să ţii
jurămintele făcute înaintea Domnului!» 34 Eu însă vă spun: să nu juri deloc!
Nici pe cer, pentru că este tronul lui Dumnezeu. 35 Nici pe pământ, pentru că
este scăunelul picioarelor sale. Nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea
marelui rege. 36 Nici pe capul tău să nu juri, căci nu poţi face niciun fir de
păr alb sau negru. 37 Deci cuvântul vostru să fie: da, da; nu, nu. Ceea ce este
în plus faţă de acestea este de la Cel Rău.
Cuvântul Domnului
ÎNVĂŢĂTURA
(Tăiați o inimă de hârtie. Apoi plastifiați-o
sau acoperiți-o cu hârtie de contact, tăind marginile în jurul inimii.)
Sunt sigur că știți
cu toții ce este asta. (Arătați bancnota.)
Este oferta pentru duminică. În fiecare săptămână îi aducem o ofrandă ca dar
lui Dumnezeu care este o parte foarte importantă a slujirii noastre. Probabil că
majoritatea dintre voi ați adus ofertă și astăzi. Există multe locuri în Biblie
care ne învață importanța prezentării unui dar lui Dumnezeu, dar adevărul este
că Dumnezeu este mai interesat de ceea ce este în inima noastră decât de ceea
ce este în mâna noastră. (Arătați-le
copiilor inima de hârtie.)
În predica de pe munte,
Isus a spus: „Dacă îți prezinți darul lui Dumnezeu și îți amintești că ai spus
ceva care a rănit o altă persoană, lasă-ți darul la altar și du-te și cere
iertare de la persoana respectivă. Apoi întoarce-te și oferă darul tău lui
Dumnezeu”.
Înainte de a oferi
astăzi darul nostru, poate că ar trebui să ne punem câteva întrebări. De
exemplu: am fost supărat pe cineva săptămâna asta? (Mâzgăliți inima.) Am avut vreo ceartă în ultima vreme? (Mâzgăliți inima.) Am poreclit pe cineva?
(Mâzgăliți inima.) Am spus ceva
despre cineva care nu era adevărat? (Mâzgăliți
inima.) M-am rugat în fiecare zi? (Mâzgăliți
inima.) Am făcut mofturi la masă? (Mâzgăliți
inima.) Nu am ascultat de părinți? (Mâzgăliți
inima.) Nu am fost la biserică duminica? (Mâzgăliți inima.) Nu am fost cuminte în biserică? (Mâzgăliți inima.) (Puteți adăuga
altele).
Priviți acum la
inimă. Ce s-a întâmplat cu inima noastră? (Permiteți
răspunsuri.)
Dacă am rănit pe
cineva, ar trebui să-i cerem lui Dumnezeu să ne ierte și să mergem la persoana
pe care am rănit-o și să-i cerem să ne ierte. (Ștergeți mâzgălelile de pe inimă.) Când vom face asta, Dumnezeu va
fi mulțumit de inima noastră și de darul nostru.
Un
păgân s-a dus la severul rabi Shammai și i-a spus:
-
Sunt gata să mă convertesc la religia lui Iahve, dacă îmi vei rezuma toată
legea în scurtul timp cât pot să stau drept într-un singur picior.
Shammai
a văzut în cerere o insultă adusă bogăției Legii, care cuprinde 365 de precepte
negative, câte zile sunt în an, și 248 de precepte pozitive, câte oase are
trupul omului; și l-a respins cu fermitate pe acel elev. Dar acesta nu s-a
pierdut și s-a dus să bată la ușa blândului rabi Hillel.
Maestrul
l-a ascultat, l-a pus să stea într-un picior și a spus:
-
Să îl iubești pe Dumnezeu din toată inima și să nu le faci altora ceea ce nu ai
vrea să ți se facă ție. În această poruncă este rezumată toată legea. Restul
sunt numai explicații.
Și
a încheiat:
- Acum poți să îți
pui jos și celălalt picior și să mergi cu mine.
Preaiubitule Tată,
uneori spunem lucruri cu furie care îi rănesc pe alții. Ajută-ne să ne ferim de
cuvintele urâte și care rănesc și iartă-ne când le cerem celor pe care i-am
rănit să ne ierte și pe noi. În numele lui Isus ne rugăm. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu