DUMINICA A XXVII-A (A)

Luminile electrice sunt atât de obişnuite astăzi încât nici nu mai dăm importanţă faptului cum au apărut. Dacă aş schimba un bec şi din greşeală l-aş scăpa, şi bineînţeles s-ar sparge, nu mi-aş face griji. M-aş duce frumos la magazin şi aş cumpăra altul. Însă dacă vreţi să ştiţi nu a fost întotdeauna aşa.

Am auzit o istorisire despre această invenţie a becului. Când Thomas Edison lucra din greu la această invenţie nebunească, însă foarte folositoare pentru oamenii de atunci şi pentru noi cei de acum şi pentru cei care vor fi după noi, a adunat o întreagă echipă de oameni de ştiinţă care lucra din greu pentru a scoate la capăt un singur bec.

Istorioara mai spune că atunci când echipa lui Edison a terminat în sfârşit de ansamblat un singur bec, l-a dat unui băieţel pentru a-l duce la etaj unde urma să fie examinat. Treaptă după treaptă îl căra, având însă teama de a nu scăpa această nepreţuită operă a oamenilor de ştiinţă.

Probabil că vă imaginaţi ce s-a întâmplat. Săracul băiat când a ajuns în capătul scărilor a scăpat acest obiect nepreţuit. Echipei de muncitori i-a mai luat 24 de ore pentru a face un alt bec.

Într-un final, obosit şi pregătit pentru o pauză, Edison era gata să îşi vadă becul dus sus pentru experiment. Şi ce credeţi, l-a dat aceluiaşi băiat, care îl scăpase pe primul. Aceasta este o adevărată iertare. Edison i-a dat băiatului o a doua şansă.

Dragi copii, Dumnezeu oferă întotdeauna o altă şansă, oferă întotdeauna iertarea sa pentru greşelile noastre, însă trebuie să ştim să o căutăm şi să o cerem în sacramentul Penitenţei.

Isus a spus o parabolă despre un om care avea o vie şi a trimis nişte oameni pentru a avea grijă de ea cât timp el este plecat.

Când a venit timpul culesului, a trimis câţiva dintre slujitorii săi pentru a culege roadele. Dar cei care aveau grijă de vie, i-au prins pe servitori şi i-au bătut iar pe unul chiar l-a omorât. Ei au refuzat să dea proprietarului ceea ce era al lui.

A doua oară a trimis şi mai mulţi servitori, dar şi cu aceştia s-au comportat la fel.

Într-un final, proprietarul l-a trimis pe propriul său fiu. El îşi spunea că viticultorii vor asculta cu siguranţă de fiul său. Dar când l-au văzut pe fiul lui, şi-au spus: "Iată moştenitorul; haideţi să-l ucidem şi să luăm noi în stăpânire moştenirea sa."

Isus i-a întrebat pe cei care ascultau: "Ce credeţi că le va face proprietarul acelor oameni?"

"Ca pe nişte răi ce sunt îi va ucide fără milă, iar via o va da altor viticultori care îi va da recolta la timpul potrivit" au răspuns ascultătorii.

În această parabolă, proprietarul viei este Dumnezeu. Mai întâi el a trimis oameni ca Noe, Moise, David, profetul Isaia şi alţii pentru a spune poporului său despre iubirea pe care i-o poartă şi să îi întoarcă de la căile rele pe care au apucat oamenii, însă mulţi dintre ei nu au ascultat. Într-un final l-a trimis pe Fiul său, Isus. Ştiţi cu toţii ce s-a întâmplat cu el, ce i-au făcut oamenii, nu-i aşa?

Într-adevăr, l-au crucificat, l-au pus alături de tâlhari. Dumnezeu le-a dat o şansă. Le-a dat-o şi pe a doua şi pe a treia. Însă când l-au refuzat pe Fiul său a fost ultima lor şansă. El este şi ultima noastră şansă.

Să-i mulţumim lui Dumnezeu astăzi pentru că l-a trimis pe Fiul său, pentru că ne-a oferit o a doua şansă şi pentru că prin moartea şi învierea sa ne-a mântuit.

DUMINICA A XXVI-A (A)

    Aţi fost vreodată rugaţi de mama sau tata ca să îi ajutaţi prin jurul casei făcând anumite treburi? Cu siguranţă că acest lucru s-a întâmplat nu de puţine ori. 

      Astăzi vă voi spune o istorioară despre un tată care avea doi fii pe care îi iubea foarte mult. Ei se numeau Ionuţ şi Marian. Într-o zi tatăl s-a dus în camera lui Ionuţ şi l-a găsit lucrând la un model nou de avion în miniatură. "Ionuţ, noaptea trecută a fost un vânt puternic şi au căzut foarte multe frunze prin toată curtea. Nu ai vrea, te rog, să greblezi frunzele şi să le pui în aceşti saci de gunoi?" l-a întrebat tatăl.

     "Tată, nu am timp să greblez frunzele. Lucrez la acest model nou de avion şi chiar vreau să îl termin astăzi", a răspuns Ionuţ.

    Tatăl l-a lăsat şi a plecat să îl caute pe Marian. L-a găsit pe acesta uitându-se la televizor. "Marian, sunt o mulţime de frunze căzute în curtea noastră. Vrei, te rog, să mergi să le aduni şi să le pui în saci?"

      "Sigur că da. Cu mare plăcere tată", a răspuns Marian.

      "Grozav", a spus tatăl. "Voi lăsa grebla şi sacii în curte".

      După ce a plecat tatăl, primul băiat, Ionuţ, a început să se gândească la ceea ce i-a cerut tatăl să facă. "Pot să greblez frunzele şi mai am timp destul ca să termin şi avionul mai târziu", s-a gândit Ionuţ în sinea lui. A mers afară şi a început să grebleze frunzele.
     Când s-a întors tatăl acasă, l-a văzut pe Ionuţ greblând frunzele. "Unde este Marian?" "Nu ştiu. Ultima dată l-am văzut uitându-se la televizor."
    Când tatăl a intrat în camera lui Marian, ghiciţi ce a văzut? Marian stătea tot în faţa televizorului! Mă întreb şi vă întreb care dintre cei doi fii a făcut ceea ce le-a spus tatăl? Ionuţ, care a spus că nu are timp să grebleze frunzele dar a făcut acest lucru, sau Marian care a spus că va grebla frunzele, însă a rămas în faţa televizorului?
      În Evanghelia de astăzi, Isus a spus o pildă asemănătoare cu exemplul nostru pentru a arăta că există oameni diferiţi care ascultă ceea ce Dumnezeu le-a spus sau le spune să facă. În parabola celor doi fii pe care am auzit-o în Evanghelie, tatăl i-a rugat pe cei doi fii să meargă pentru a lucra în via sa la fel ca cei doi fii din exemplul nostru. Unul dintre ei a răspuns "nu", dar apoi i-a părut rău şi a mers să lucreze. Cel de-al doilea a spus că va merge, însă nu a mers.
      Prin parabola sa Isus doreşte de la noi un răspuns afirmativ atunci când ne spune să facem ceva, când ne spune să ne iubim unul pe altul. El doreşte ca noi să spunem "DA" când ne spune "URMEAZĂ-MĂ"! Aceştia sunt copiii pe care el şi-i doreşte cu adevărat. Suntem noi cu adevărat copiii pe care el şi-i doreşte cu adevărat?

      Să îl rugăm astăzi pe Isus pentru ca să ne ajute să facem ceea ce ne spune să facem şi să fim cu adevărat copiii pe care el şi-i doreşte