sâmbătă, 22 iulie 2023

DUMINICA A XVI-A DE PESTE AN (A)

 


Tema

Parabola semințelor bune și a neghinei.

 Obiect

O sapă de dimensiuni mici.

 EVANGHELIA

 Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 13,24-43

 În acel timp, Isus le-a prezentat mulţimilor o altă parabolă: "Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat sămânţă bună în ogorul său. 25 Dar pe când oamenii dormeau, a venit duşmanul lui, a semănat neghină prin grâu şi a plecat. 26 Când a răsărit grâul şi a dat rod, atunci s-a văzut şi neghina. 27 Venind servitorii stăpânului casei, i-au spus: «Stăpâne, oare n-ai semănat sămânţă bună în ogorul tău? De ce are deci neghină?» 28 El le-a spus: «Un om duşmănos a făcut aceasta». Servitorii i-au spus: «Vrei să mergem ca să o smulgem?» 29 Dar el le-a zis: «Nu, ca nu cumva, smulgând neghina să scoateţi din rădăcină şi grâul. 30 Lăsaţi să crească împreună până la seceriş! În timpul secerişului voi spune secerătorilor: smulgeţi mai întâi neghina, legaţi-o în snopi ca să fie arsă, iar grâul adunaţi-l în grânarul meu!»" 31 Le-a mai prezentat o parabolă: "Împărăţia cerurilor este asemenea cu un grăunte de muştar pe care un om îl ia şi îl seamănă în ogorul său. 32 Acesta este mai mic decât toate seminţele, însă crescând, este mai mare decât toate legumele şi devine copac, aşa încât vin păsările cerului şi locuiesc între ramurile lui". 33 Le-a spus o altă parabolă: "Împărăţia cerurilor este asemenea cu plămada pe care o ia femeia şi o ascunde în trei măsuri de făină până când dospeşte totul". 34 Isus spunea mulţimilor toate acestea în parabole şi nu le spunea nimic fără parabole, 35 ca să se împlinească ceea ce fusese spus prin profetul care zice: "Îmi voi deschide gura în parabole, voi dezvălui lucruri ascunse de la întemeierea lumii". 36 Atunci, lăsând mulţimile, a venit în casă, iar discipolii s-au apropiat de el şi i-au spus: "Explică-ne parabola neghinei din ogor!" 37 El, răspunzând, le-a zis: "Cel care seamănă sămânţa bună este Fiul Omului. 38 Ogorul este lumea, sămânţa cea bună sunt fiii împărăţiei. Neghina sunt fiii Celui Rău. 39 Duşmanul care a semănat-o este diavolul. Secerişul este sfârşitul lumii, iar secerătorii sunt îngerii. 40 Deci, aşa cum se adună neghina şi se arde în foc, tot aşa va fi la sfârşitul lumii. 41 Fiul Omului îi va trimite pe îngerii săi, iar ei vor aduna din împărăţia lui toate scandalurile şi pe cei care săvârşesc nelegiuirea 42 şi-i vor arunca în cuptorul cu foc. Acolo va fi plânset şi scrâşnirea dinţilor. 43 Atunci cei drepţi vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor. Cine are urechi, să asculte!"

 Cuvântul Domnului

 ÎNVĂȚĂTURA

 Am buruieni în grădina mea. M-am asigurat că am plantat grădina într-un sol bun și cu semințe bune și, totuși, am buruieni. După cum probabil știți, unul dintre cei mai mari dușmani ai unei grădini bune sunt buruienile. Buruienile vor jefui din sol nutrienții care ajută plantele să crească și, de multe ori, vor sufoca plantele bune. Ce poți face în acest caz? Ei bine, ai putea să iei o sapă și să tai buruienile, dar dacă faci asta, probabil că vei tăia unele dintre plantele bune din greșeală.

 O altă modalitate de a scăpa de buruieni este să cumperi niște erbicid. Chestia asta chiar va ucide buruienile. Cea mai mare problemă cu erbicidele este că nu fac diferența dintre buruiană și o plantă bună, un răsad de roșii, de exemplu. Omoară fiecare plantă pe care o atinge. Uneori, cel mai bine este să lăsăm buruienile în pace până când nu se mai poate, până să sufoce planta.

 Odată, Isus a spus o pildă în care a comparat Biserica sa cu o grădină care era invadată cu buruieni. Uneori pot fi oameni în biserică care nu aparțin cu adevărat Bisericii și lui Cristos. Ei fac lucruri care nu sunt făcute din iubire, ba chiar din ură și doar pentru a face rău. Aceștia nu țin cont de Cuvântul lui Dumnezeu. Sunt creștini doar cu numele. Ei sunt aceia care seamănă neghină, buruieni între creștinii buni. Aruncă vorbe mincinoase, bârfe, calomnii. Spun lucruri urâte despre ceilalți, ba chiar și despre preot și încearcă să le facă rău. Putem spune, chiar, că sunt ca buruienile într-o grădină. Ei sunt neghină.

 Trebuie să fim foarte atenți și să încercăm să nu le dăm atenție. În pilda sa, Isus a spus că nu trebuie să ne îngrijorăm să smulgem buruienile care cresc în jurul nostru. Dacă o facem, s-ar putea să facem mai mult rău decât bine. El sugerează să lăsăm buruienile în seama lui Dumnezeu – și să ne concentrăm să facem ceea ce dorește el – și anume să producem roade bune.

 

 Alfred Boutinaud povesteşte despre un copil de doisprezece ani care avea în şcoală faima unui mic „Baraba.

Aşezat de obicei în spatele clasei, luat în râs de profesor şi de colegi, părea că trebuie să îşi abandoneze studiile din cauza neglijenţei şi a incapacităţii. Certat şi pedepsit, părea să fi pierdut orice sentiment nobil, suficient să ne ducă cu gândul la un viitor trist.

Dar, după doi ani, s-a schimbat dirigintele. Noul diriginte i-a spus: „Ai toate calităţile pentru a fi cel mai bun din clasă”.

S-a interesat aşadar de el, l-a ascultat, l-a înţeles şi l-a iubit.

Cu timpul, viaţa acelui băiat a devenit una nouă. La sfârşitul anului şcolar a fost primul pe clasă, ca medii şi bunătate.


 Bunătatea lui Dumnezeu, exprimată în parabola de astăzi, presupune multe lucruri:

- Există un duşman al lui Dumnezeu, al bunătăţii.

- Există buruieni. Există răutate în jur: în lume, în istorie, în societatea noastră, în şcoală, la televizor, în colegi, în noi, şi chiar şi în familiile noastre. Trebuie să ne păzim de rău.

- Trebuie să recunoaştem că toţi suntem puţin răi. Nu putem împărţi niciodată lumea în două: una, cea a celor răi (care sunt alţii), alta, cea a celor buni (căreia, normal, îi aparţinem şi noi).

- Totuşi, chiar dacă toţi am fi răi, Dumnezeu nu ne-ar alunga, nu ne-ar smulge din ogorul său, nu ne-ar pedepsi, ci ne-ar cultiva imediat, ne-ar educa plin de o iubire răbdătoare. Domnul nu încetează să aştepte momentul în care noi să putem deveni o sămânţă bună pentru a face lumea mai frumoasă şi mai dreaptă.

- La sfârşit, Dumnezeu va avea câştig de cauză: sămânţa bună există şi este pusă în grânarele cerului. Bunătatea lui Dumnezeu învinge în ciuda tuturor răutăţilor.

 Ori de câte ori vedem sau auzim un creștin că face ceva rău sau spune ceva rău despre cineva, înainte să apuci sapa sau erbicidul, amintește-ți sfatul lui Isus. El ne spune că Dumnezeu are răbdare și ne invită și pe noi la acest lucru. Să lăsăm la latitudinea lui Dumnezeu să separe buruienile de plantele bune. Dacă încercăm să luăm lucrurile în propriile noastre mâini, probabil că vom face mai mult rău decât bine.

 Dragă Tată, ajută-ne să ne iubim unii pe alții și să lăsăm judecata în mâinile tale. Amin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu